În numeroase culturi se cunoaste din timpuri stravechi in demersul initierii barbatilor si femeilor. Avem dovezi ca au existat femei si in Ghildele constructorilor, care au servit drept model Marii Loji a Londrei in 1717. Au fost inregistrate femei si in Ghildele din Durham si Carnarvon in Marea Britanie in 1337. Este documentata prezenta femeilor in corporatiile medievale de constructori in Paris 1292, Chester 1327, York 1350, Norwich 1375 sau Wurzbourg 1428-1524. De asemenea, este foarte cunoscut cazul sculptoritei Sabina Steinbach, fiica Maestrului constructor al Catedralelor din Strasburg si Marburg.

În secolul XVIII, unele doamne apartinand inaltei societati franceze, erau membre ale unor societati asa-zis secrete, neapartinand Franc-Masoneriei. In schimb, altele erau admise in Lojile numite de Adoptie create pentru ele in cadrul Lojilor masculine.
Elisabeth Aldworth a fost una dintre primele femei initiate, in 1713, intr-o Loja engleza.
In 1744, Ordinul numit „al Fericirii” primea femei in Lojile masonice, iar acest obicei s-a raspandit. Marele Orient al Frantei le-a acordat un statut special in iunie 1774, creand pentru ele Loji numite „de adoptie”, constituite din sotii, fiice sau alte femei apropiate francmasonilor, plasate sub tutela si conducerea barbatilor. Ele aveau dreptul la o ceremonie de adoptie, organizau banchete de binefacere si purtau discutii intelectuale sub conducerea barbatilor. Ducesa de Bourbon, fata lui Louis Philippe de Bourbon, Marele Maestru al Marelui Orient, este fondatoarea Lojii Saint Jean la Candeur, Loja in care a fost initiata printesa de Lamballe, cea care va deveni la 18 ianuarie 1780, Mare Maestra a Lojilor Scotiene Feminine Regulare ale Frantei. Acestea lucrau la Ritul Scotian Filozofic.

Francmasoneria va disparea sub toate formele ei si nu va reaparea decat odata cu instaurarea Imperiului.
De-a lungul secolului XIX, nenumaratele dezbateri asupra drepturilor femeilor au culminat cu o adevarata revolutie in ordinul francmason: „initierea unei femei dupa aceleasi ritualuri si care dau aceleasi drepturi ca si barbatilor”.

La 14 ianuarie 1882, Maria Deraismes, jurnalista de mare talent si feminista, este initiata de Presedintele Lojii „Liberii cugetatori” din Pec, Georges Martin, iar 11 ani mai tarziu fondeaza impreuna cu acesta, Ordinul masonic mixt international „Dreptul Uman”. Acest ordin, ce proclama egalitatea de drepturi intre cele doua sexe, se raspandeste cu mare rapiditate in aproape cincizeci de tari, dand nastere unor polemici, care se continua si in zilele noastre.

Crearea Lojilor Masonice in care devenise posibil sa lucreze impreuna femei si barbati, a provocat un serios cutremur in randul Obedientelor masonice ale epocii. La 25 mai 1901 se aprinde la Paris, Loja de adoptie nr. 1 „Liberul examen”, urmeaza apoi, Loja nr. 2 la Paris, „La Nouvelle Jerusalem”, iar in perioada imediat urmatoare, se aprind alte 9 Loji de acest gen in Paris si in alte orase.

In ajunul celui de al II-lea Razboi Mondial, Lojile de adoptie, cu toate ca depindeau din punct de vedere administrativ de o Obedienta Masculina, se bucurau deja de o foarte mare autonomie numarand femei de o calitate exceptionala. In 1935 insa, Conventul Marii Loji a Frantei hotaraste sa dea concediu Lojilor de Adoptie, ele nemai fiind dorite in interiorul Marii Loji a Frantei. Evenimentele din 1940 spulbera intreaga Francmasonerie de pe harta Europei. Cu toate acestea, atunci cand femeile obtin dreptul de vot in 1945, cele 4 Loji feminine regrupate cu dificultate, primesc definitiv autonomia de la Fratii lor de la Marea Loja a Frantei, cu ocazia Conventului din 17 septembrie 1945. Astfel se creeaza la 21 octombrie 1945 Uniunea Masonica Mixta a Frantei.

Femei de exceptie au tinut foarte sus stacheta Francmasoneriei Feminine in toata lumea. Printre acestea pot fi mentionate: Josephine de Beauharnais, sotia lui Napoleon Bonaparte, imparateasa a Frantei intre 1804-1809; Marie Therese Louise d’Orleans, printesa de Lamballe, scriitoarele franceze George Sand si Marie Deraismes, care au militat pentru ameliorarea conditiei femeii prin educatie adecvata in cadrul scolilor laice, celebra Alexandra David Niel, Clara Barton fondatoarele Crucii Rosii Americane in 1877, aviatoarea Edith Clark, Josephine Backer, in Spania, Belen Sarraga activeaza in favoarea feminismului in interiorul Masoneriei, Anjeles Lopez de Ayala, nascuta in Sevilla in 1856, Clara Campoamorcare, care obtine la 1 octombrie 1931 in Parlament, dreptul femeilor la vot, drept consemnat in Constitutia Spaniola din 1931, Edit Cowan prima femeie aleasa in Parlamentul Australian, Ginette Eboue reprezentanta Republicii Congo la UNESCO si, nu in ultimul rand, Golda Meyr prim-ministru al statului Israel, Simone Weil, care a promovat legile ce le-au permis femeilor sa dispuna in mod liber de propriul lor corp, Margaret Thatcher, prima femeie din Europa si a patra din lume devenita sef de Guvern, unicul prim-ministru britanic reales de trei ori consecutiv. Putem afirma astfel ca nenumarate femei au avut un impact important in domeniul spiritual, social, intelectual sau politic.

In 1883, Marele Maestru in exercitiu al Marii Loji Nationale, Constantin Moroiu, isi initiaza cele doua fiice in Loja „Steaua Sudului”, la Orientul Mangalia.
Este inceputul masoneriei de adoptie in Romania.  La 6 octombrie 1888, se infiinteaza in Arad, sub Obedienta Marii Loji Simbolice a Ungariei o Loja, denumita "Concordia". Inca de la inceputuri, Idealurile masonice au fost promovate, Loja aradeana asumandu-si o serie de activitati caritabile, pe care le-a diversificat in anii care au urmat si care au primit consistenta prin crearea unei Loji de adoptie numita „Fundatia Feminina de binefacere”.

Loja Concordia a decis ca fondurile Fundatiei feminine de binefacere sa fie folosite pentru construirea unui orfelinat modern, unde copiii sa aiba conditii optime de trai. Actiunile filantropice ale lojii "Concordia" au continuat cu infiintarea unei cantine a saracilor din Arad. Conducerea acesteia a revenit femeilor membre ale Lojii de adoptiune controlata de Masonii din Loja Concordia. In anul 1897, preocuparea majora a fratilor din Lojile aradene a fost infiintarea unei Loji Feminine in orasul Lipova.

Pornind de la dezideratul de a construi o societate in care Omul sa reprezinte valoarea suprema, lojile Aradene au promovat in sanul comunitatii profane, o atitudine progresista, un fel nou de a gandi si de a actiona. Prin actiunile sale in folosul comunitatii, prin racordarea la imperativele timpului si mai ales prin impulsionarea si coagularea initiativelor organizatiilor neguvernamentale, Lojile din Arad au fost un veritabil motor al societatii civile, si implicit a sustinerii constituirii lojilor masoneriei mixte.

Se dovedeste astfel ca in Romania, femeile au avut mai multe privilegii decat suratele lor din restul Europei. E de mentionat, in sprijinul acestei afirmatii, ca in 1927, romancele au primit dreptul de vot la alegerile locale, spre deosebre de cele din Spania, in 1931 si Franta, in 1945.

Fondarea Marii Loji Feminine Independente din Romania, eveniment marcant al timpurilor, este mentionat in publicatia Paza din 9 octombrie 1923 si in raportul prezentat la Conventul Extraordinar al Asociatiei Masonice Internationale din 1925. Femei de exceptie ale societatii si culturii romanesti au fost membre ale acestei Mari Loji Feminine.

Dintre acestea, mentionam pe Agepsina Macri Eftimiu, Bucura Dumbrava, Zoe Pallade, Smaranda Colonel Maltopol, Mariana Huch, Elena Roza Prager, ultima Mare Maestra, Georgeta Davidescu, ultima Venerabila a Lojii „Steaua Orientului” din Bucuresti si membra a Capitolului „Steaua Dunarii”. Numele altora se gasesc publicate in tabelul publicat de Toma Petrescu in Conspiratia lojilor in 1941 si in volumul Ordinul Masonic Roman, publicat de istoricul Horia Nestorescu Balcesti caruia ii datoram majoritatea documentelor doveditoare ale existentei in Romania a primei Mari Loji Feminine din lume.

In 1944, in momentul instaurarii regimului comunist, Marea Loja Feminina intra in adormire, impreuna cu celelalte Mari Loji romanesti, multe dintre membrele ei luand drumul exilului. Numai dupa trezirea generala a Masoneriei romanesti, dupa Revolutia din 1989, in anul 2000, supravietuitoarele epocii, ajutate de masoane initiate la Marea Loja Feminina a Frantei, se reorganizeaza si reconstituie pe rand Loja „Steaua Orientului”, fondata in 1922, „Steaua Sudului”, fondata in 1883 si „Steaua Dunarii”. Astfel, reapare Masoneria feminina in Romania, creata in 1922 sub numele Marea Loja Feminina de adoptie independenta.

În anul 1993, luminile Francmasoneriei Universale au fost reaprinse în România, după mai bine de jumătate de secol de întuneric. Numărul Obedienţelor masculine a crescut, după aceea, ajungând astăzi la aproape zece. Au apărut şi câteva loji feminine, precum şi loji de adopţie, care funcţionează pe lângă cele masculine, după un statut special. Despre lojile mixte s-a vorbit însă prea puţin sau chiar deloc, ceea ce nu înseamnă că ele nu există în ţara noastră.

De la bun început se impune a face o distincţie clară între lojile mixte laice, de tipul „Droit Humain”, care au un rol progresist, de susţinere a egalităţii de şanse între sexe şi de promovare a femeilor în viaţa publică pe picior de egalitate cu bărbaţii, şi cele făcând parte din aşa numita Co-masonerie, înfiinţate în jurul Societăţii Teosofice, la sfârşitul secolului al 19-lea, sub conducerea lui Annie Bessant, având un pronunţat substrat mistico-esoteric de tip eclectic şi combinând ritualurile masonice britanice ale Ritului Antic şi Primitiv cu alte ritualuri de tip oriental.

Primele, cele laice, au pătruns astăzi şi la noi, sub forma lojilor Ordinului Masonic Mixt Internaţional „Dreptul Uman” (Le Droit Humain) şi ale Ordinului Masonic Internaţional Delphi, desprins în anul 1926 din cel dintâi. Aceste organizaţii, cărora li se alătură două loji mixte formate sub egida Marii Loji (Mixte) din Italia, lucrează masonic conform ritualurilor Ritului Scoţian Antic şi Acceptat. Ele colaborează în cadrul CLIPSAS, Confederaţie Internaţională de Mari Loji semnatare ale Apelului de la Strasbourg din anul 1962, militând pentru o Masonerie laică, umanistă, adogmatică, cu accente sociale şi umanitare.

Societatea Teosofică, deşi aflată astăzi pe plan mondial într-o nouă expansiune, pare să nu fi deschis încă sucursale în România, şi, în orice caz, Co-masoneria din cadrul acesteia rămâne o formă închisă, destinată unui cerc interior, restrâns, de adepţi.

Rămâne însă o a treia cale, Francmasoneria mixtă Egipteană, a Riturilor de Memphis şi Misraim, care s-a dezvoltat cu precădere în Franţa şi Belgia în ultimii 60 de ani şi ale cărei Lumini au fost aprinse, în anul 2008, şi în România.

Se cuvine, poate, să facem o paranteză pentru a prezenta, pe scurt, istoria Masoneriei Egiptene, conştienţi de faptul că un asemenea discurs nu poate fi rezumat în câteva rânduri.

Istoria riturilor masonice egiptene este îndeobşte cunoscută. Ele au apărut la sfârşitul secolului XVIII, în Italia şi Franţa, deşi urme ale legendelor şi miturilor fondatoare ale masoneriei legate de civilizaţia Egiptului Antic pot fi găsite începând cu mijlocul secolului XVII, de când Michael Maier susţinea că Rozi-Crucienii îşi aveau obârşia în această străveche cultură şi civilizaţie.

Monumentala operă „Oedipus Aegyptianicus”, a savantului iezuit Athanase Kircher (patru volume, publicate între 1652 şi 1654) a redat Egiptului strălucirea şi măreţia pierdute cu mii de ani în urmă. Au urmat numeroase alte scrieri, ale unor autori care au readus în atenţia europenilor episoade uitate din istoria faraonilor. Napoleon însuşi a fost stimulat de această tendinţă culturală a vremii sale, atunci când a pornit campania din Egipt, aducând cu sine, în afara armatei regulare, şi arheologi sau istorici, precum Champollion, cel care a reuşit descifrarea hieroglifelor. Obeliscul egiptean din centrul Parisului stă mărturie şi astăzi acelor vremi.

Odată cu a doua jumătate a secolului al XVIII – lea, a existat o dezvoltare fără precedent a riturilor Masonice, cu precădere în Franţa şi Germania. În acelaşi timp, în statele Italiene, alte organizaţii se ocupau cu studiul Alchimiei şi a celorlalte Ştiinţe Hermetice.

I se atribuie în general contelui Cagliostro crearea Ritului Misraim, în care acesta a preluat o serie de ritualuri aparţinând Ordinului „Arhitecţilor Africani” din Berlin. Şi dacă sunt atestate mai multe loji lucrând conform unor rituri ce făceau referire mai mult sau mai puţin concret la Anticul Egipt, cert este că ritul Misraim apare menţionat ca atare, pentru prima oară în 1811, iar cel de Memphis în 1838.

După o existenţă paralelă de peste o jumătate de secol, în anul 1881 Fr. Giuseppe Garibaldi este ales conducător al ambelor Rituri, ceea ce duce la unificarea acestora sub numele de Ritul Primitiv de Memphis şi Misraim.

Nu este lipsit de interes faptul că primul rit masonic introdus în Ţările Române în secolul 19 a fost cel de Memphis şi Misraim, România fiind printre puţinele ţări din lume în care exista, la 1880, un Sanctuar Suveran al Ritului, condus de un Mare Hierofante (căpitanul Moroiu, ulterior, în 1912, colonelul I.T.Ulic).

După terminarea Primului Război Mondial, şi afirmarea Statelor Unite ca o mare putere pe plan internaţional, masoneria Riturilor de Memphis-Misraim nu a mai fost practicată în România, locul ei fiind luat de riturile scoţiene, venite de peste ocean.

În Franţa, însă, Ritul de Memphis-Misraim a fost dezvoltat de cunoscutul ocultist Papus (pseudonimul dr. Gerard Encausse), căruia i-au urmat Jean Bricaud şi Constant Chevillon.

Ultimul a fost asasinat de Gestapo în oraşul Lyon, în anul 1944. După moartea sa, au existat mai multe tendinţe şi curente în sânul acestei Obedienţe masonice.

Unul dintre continuatori a fost Rene Chambellant, care a dus mai departe, cu discreţie, comoara iniţiatică primită de la Constant Chevillon. Înainte de moartea sa, la sfârşitul anilor '90, Chambellant a desemnat patru legatari testamentari cărora le-a încredinţat perpetuarea riturilor şi a sistemului iniţiatic gândit de înaintaşii săi. Prin însăşi definiţia sa, Masoneria Egipteană este mistică, bazându-se pe studierea Ştiinţelor Oculte, a Hermetismului, Kabbalei, Tarotului, Alchimiei şi a tuturor celorlalte discipline ce stau la baza Tradiţiei Universale.

Considerând că spiritul sălăşluieşte vremelnic în corpul fizic, şi că apariţia sexelor a avut loc într-un moment ulterior, după căderea Adamică, Masoneria Mixtă Egipteană admite faptul că spiritul este androgin, ceea ce face ca femeia să fie la fel de iniţiabilă ca bărbatul, desigur, în anumite limite şi cu un anumit specific. Cagliostro, unul din întemeietorii Ritului de Misraim, a conceput, de altfel, şi un Ritual feminin al acestuia, iar în anii 1930, Raoul Fructus a fost cel care a pus bazele Obedienţei Mixte în cadrul Marelui Sanctuar Internaţional al acestor Rituri.

Se ştie că celebrul ocultist Robert Ambelain a încercat o delimitare clară a căii masculine de cea feminină în cadrul Masoneriei de Memphis-Misraim opunându-se, în principiu, mixităţii, lucru ciudat, dacă ţinem seama de faptul că acelaşi Ambelain a acceptat grupurile mixte în toate celelalte societăţi oculte pe care le-a condus, inclusiv în cadrul Bisericii Gnostice.

Continuatorul tradiţiei iniţiatice pe linia Papus – Teder – Bricaud – Chevillon, Rene Chambellant, a considerat inacceptabilă teoria lui Ambelain şi a pus bazele rectificării Masoneriei de Memphis-Misraim, prin introducerea mixităţii depline în cadrul acesteia.

De altfel, după retragerea lui Ambelain din funcţia de Mare Maestru Mondial şi trecerea tuturor funcţiilor acestuia în mâinile lui Gerard Kloppel, a început o fragmentare accentuată a Ritului, luând naştere nenumărate Obedienţe, dintre care aproximativ jumătate sunt mixte.

Iată, aşadar, că principiul pentru care s-a luptat Chambellant în anii '80 a avut, până la urmă, câştig de cauză.

În ce priveşte Lojile româneşti ce funcţionează în acest Regim, ele fac parte dintr-un Sistem Iniţiatic mai amplu, care este în întregime mixt, şi care porneşte de la Francmasonerie, pentru a continua cu o serie de Ordine Martiniste, spre alte societăţi oculte, care practică Teurgia, Taumaturgia, etc., şi care au, în centru, un nucleu creştin esoteric de sorginte Gnostică şi Rozicruciană.

Acestor Ateliere li se vor adăuga în lunile viitoare altele, care vor lucra conform ritualurilor mistice creştine ale Regimului Scoţian Rectificat, pentru a forma, împreună, Marea Lojă , ca federaţie de loji simbolice având drept numitor comun credinţa în Marele Arhitect al Universului şi în nemurirea spiritului omenesc.

Fraţii şi Surorile acestei Obedienţe îi recunosc pe toţi Masonii din lume drept zale ale Lanţului Universal de Unire Fraternă şi sprijină toate organizaţiile masonice, fie ele masculine, feminine sau mixte, în eforturile lor de răspândire a Luminii pe întreg globul pământesc.